Coada racului

Nume latin: Potentilla anserina.

Numiri populare: Argentina, argindeana, argintica, argintel, buboasa, buruiana de scrinte.

Compuși activi:

     Părțile aeriene ale plantei conțin 7-11% tanin, iar cele subterane până la 20% taninuri. În întreaga plantă se găsesc și substanțe amare, mucilagii, ulei esențial, flavonoizi, săruri minerale.

Indicații:

     Astrigent, enterocolite, diaree estivală, metroragii, gingivite.

Recoltare, uscare, păstrare:

     Frunzele și florile se recoltează atunci când planta înflorește.

Rizomii se mărunțesc înainte de a fi uscați la soare.

Mod de preparare și administrare:

     Din părțile aeriene ale plantei se prepară o infuzie folosind o lingură plantă la o cană cu apă; se beau 2-3 căni pe zi neîndulcite.

Din rizomii uscați și mărunțiți se prepară un decoct folosind o lingură plantă la o cană de apă; se beau 2-3 căni pe zi neîndulcite. În cazul calculozelor aparatului uro-renal, se recomandă cure de 2 săptămâni pe lună cu un amestec de părți aeriene de coada racului în proporții egale cu frunze de mesteacăn; dintr-o lingură amestec se prepară o infuzie la o cană cu apă. Se beau doua căni pe zi. 

Contraindicații:

     În constipația cronică.

Coada calului

Nume latin: Equisetum arvense.
Numiri populare: Barba sasului, barba ursului, bota calului, bota cucului, brădișor, coada iepei, coada mânzului, coada șopârlei, coadă goală, codaie, iarbă de cositor, mânzoaică, nodațică, opintici, părul porcului, peria ursului, sirușliță.

Compuși activi:
     Coada calului conține 10-20% substanțe minerale din care peste 60% sunt formate din acid silicic și silicați. Silicații și acidul silicic sunt solubili în proporție de 10-15%. Mai conține potasiu, aluminiu și mangan, flavonoizi (0,3-1%) în special glicozizi ai quercetinei, acizi fenolici, metil esteri ai acizilor cafeici și protocatehic, alcaloizi (urme de nicotină), acizi polymici și dicarboxilici, fitosteroli, saponozide, beta-sterol, acid malic și oxalic, gliceride ale acizilor stearic, limoleic, oleic, dimetil sulfone, cantități mici de vitamina C si urme de ulei esențial.

Indicații:

     Reumatism, artroză, spasmofilie, oboseală, decalcifiere, celulită, retenție de apă, nervozitate, diabet, amenoree, oboseală asociată cu șoc emoțional, pierdere de memorie, constipație asociată cu spasmofilie, demineralizare, hemoragii, edeme, ulcer stomacal, negi.

Recoltare, uscare, păstrare:
     Se culeg tulpinile sterile, în iulie-septembrie, pe o vreme frumoasă, după ce s-a ridicat roua, se taie la 5-6 cm de la sol, se usucă la umbră, în locuri aerisite, ori artificial la 40°C și se întorc zilnic. Se păstrează în saci de hârtie sau pânză. 

Mod de preparare și administrare:
     Sub formă de decoct din 2 lingurițe plante la o cană cu apă; se beau 2-3 căni pe zi. Tinctura se prepară din 20 g plantă uscată la 100 ml alcool de 60° prin macerare 8 zile. Se iau 25-30 picături de 3 ori pe zi în puțină apă.

Contraindicații:
     Nu se recomandă în sarcină și alăptare.
Coada-calului poate irita tractul digestiv.
Este bine sa evitați dacă suferiți de boli cardiace sau renale.
Nu prelungiți o cură de coada-calului mai mult de 6 săptămâni.
Atenție! Coada-calului poate fi confundată cu o plantă otrăvitoare asemănătoare, care crește în mlaștini (Equisetum palustre).

Coacăz negru

Nume latin: Ribes nigrum.
Numiri populare: Agris-negru, coacaza-neagra, pomisoara-neagra, smordin, smordina-neagra, strugurei-negri, struguri-negri.

Compuși activi:
     Frunzele conțin flavonoizi care au componenți principali derivați ai rutinei, ai ziaoquercetinei și ai camferolului. S-au identificat derivați ai miricetinei și izorhamnetinei. Printre alți componenți, mai enumerăm cantități mici de ulei esențial, proantocianidine, oligozaharide, acid ascorbic, enzime, săruri minerale.
Fructele conțin 9,5-10% zaharuri, acizi organici: citric și malic, 2,1% proteine, calciu, fier 2,1%, fosfor 3,5 mg %, potasiu 316 mg%, sodiu 2,8 mg%, zinc 3,5 mg%, cupru 1,5 mg%, clor 3,4mg%, flor 0,01 mg%, carotenoide, vitamina B1, B2, B6, vitamina C 150 mg%, vitamina PP, pigmenti antocianici, flavonoide.
Semințele de coacăz negru au căpătat o importanță deosebită în fitoterapie datorită conținutului în acizi grași polinesaturați, în special acidul gama-linolenic (AGL) și omega-6, ceea ce situează uleiul de coacăz negru între cele mai bogate surse de acizi grași esențiali (între care și acidul alfa-linoleic, omega-3 și alți acizi grași nesaturați de tipul C-18 asemănători cu cei din uleiul de pește).

Indicații:

     Sindroame inflamatorii sistemice și locale, sindromul alergic, oculorinite, alergii de sezon, cefalee vasomotorie, reumatism articular, astm bronșic, afecțiuni coronariene, eczeme atopice, întărirea sistemului imunitar, scleroză multiplă, tulburări de ciclu menstrual, alcoolism, hiperreactivitate, dermatită cronică etc.

Recoltare, uscare, păstrare:
     Frunzele se culeg în aprilie și mai, înainte de apariția florilor.
Fructele se culeg vara, când sunt coapte și se usucă imediat, pentru că putrezesc repede.

Mod de preparare și administrare:
     Frunzele sub formă de infuzie, 1 lingură la o cană de apă; 3 căni pe zi. Atât pentru hipertensivi și în arteroscleroză, cât și pentru eliminarea acidului uric și uraților se fac cure de 6 luni pe an. 
Din fructe se prepară gemuri, dulcețuri, siropuri sau cidru. Din fructele uscate, 2 lingurițe la o cană, se prepară o infuzie; se beau 2-3 căni pe zi. Cu fructele proaspete se fac cure de cel puțin 1 lună pe an.
Uleiul de semințe de coacăz negru: 2-3 g/zi.

Contraindicații:
     A nu se utiliza în combinație cu gheara-diavolului în cazul în care suferiți de ulcer gastric sau duodenal.

Ciumărea

Nume latin: Galega officinalis.
Numiri populare: Bican de padure, bobitel, ciumar, iarba ciumei, scrantitoare, unghia gaii.

Compuși activi:
     Părțile aeriene ale plantei conțin galegină, derivat al guanidinei, guanidină, acid pipecolinic, derivați flavonici (luteolină), saponozide, taninuri, substanțe amare, săruri minerale.

Indicații:

     Diabet, galactogog, diuretic, diaforetic, antiepileptic, antihelminic.

Recoltare, uscare, păstrare:
     Florile se recoltează când sunt complet deschise, între iulie și septembrie.
Odată uscate, ele se folosesc la prepararea de infuzii, pulberi și tincturi.

Mod de preparare și administrare:
     Numai în combinație cu alte plante hipoglicemiante, sub formă de produse fitoterapeutice, adjuvante în tratamentul diabetului.

Contraindicații:
     Deoarece ciumăreaua poate provoca reacții adverse, mai ales în combinație cu alte medicamente, este important să cereți sfatul medicului înainte de a folosi această plantă.
Dozele prescrise trebuie respectate cu strictețe, deoarece supradozarea poate duce la hipoglicemie severă.
Deși preparatele din ciumărea sunt uneori prescrise pentru stimularea lactației, este bine să le evitați până la stabilirea toxicității acesteia prin studii riguroase. S-a raportat un nivel toxic important în laptele oilor.

Ciumăfaia

Nume latin: Datura stramonium.
Numiri populare: Laurul porcesc, bolundare, buruiana bolunda, buruiana de capul cânelui, ciumahaie, ciumafaia cucului, ciuma fetei, durhan, laur, laur porcesc, mar ghimpos.

Compuși activi:
     Toate părțile plantei conțin alcaloizi; frunzele conțin 0,20-0,50% alcaloizi formați din hiosciamină, atropină, scopolamină, scopoletol, meteloidină, apoatropină, baze volatile similare cu cele din Atropa belladonna (Mătrăgună), nicotină.
În rădăcini, pe lângă alți alcaloizi este prezentă și cuschigrina.
Semințele conțin până la 0,50% alcaloizi.

Indicații:

     Antiseptic, sedativ nervos și antispastic.

Recoltare, uscare, păstrare:
     Numai sub formă de produse farmaceutice precis dozate, la indicația medicului.

Mod de preparare și administrare:
     Produse farmaceutice conform prospectului.

Contraindicații:
     Glaucom, spasme esofagiene, adenom de prostată, boli vasculare grave, cardiopatie ischemică, hipertensiune arterială, insuficiențe renale și hepatice grave, sarcină, perioada de lactație. 
Atenție la asocierea cu alte medicamente!

Ciuboțica cucului

Nume latin: Primula officinalis.
Numiri populare: Aglică, aglice, agliș, agliț, agricea, anchicel, andicel, anghelină, anglicei, calce, calță, cinci clopoței, cinci foi, cheiți colorate, ciobotă mică, ciubotele cucului, cizma cucului, ogliciu, oglincei, talpa gaștei, țâța caprei, țâța oii, țâța vacii, urechița ursului.

Compuși activi:
     Rizomii și rădăcinile de ciuboțica cucului conțin 5-10% saponozide triterpenice, primulina, acidul primulinic A și alte tipuri de saponozide, heterozide generatoare de ulei esențial, primverozida și primula verozida care, prin hidroliză, dau ca aglicon esterul metilic al acidului metoxiaciclic, zaharuri, taninuri și o enzimă primveraza, flavonoide, amidon, săruri minerale.
Cercetări efectuate în țara noastră au demonstrat că primula genina A se transformă în timpul hidrolizei acide în cinci compuși diferiți.
Florile de ciuboțica cucului conțin de asemenea flavonozide și saponozide iar frunzele cantități apreciabile de vitamina C (2,5-3,5 g% în frunzele proaspete), precum și beta-caroten.

Indicații:

     Gripă, bronșită, pneumonie, tuse convulsivă, litiază urinară, cefalee, migrene, nevralgii, reumatism, gută, vertij, vărsături.

Recoltare, uscare, păstrare:
     Rizomii și rădăcinile se culeg primăvara, de timpuriu și în vremea înfloritului. Se spală și se usucă la soare sau în poduri bine aerisite. Uscarea artificială la 40-50°C. Florile se recoltează pe timp frumos, se usucă la umbră, într-un singur strat. Uscare artificiala la 35-40°C. Toate se păstrează în pungi de hârtie.

Mod de preparare și administrare:
     Rizomii și rădăcinile uscate se folosesc sub formă de decoct preparat din 1 linguriță plantă la o cană cu apă (se adaugă un vârf de cuțit de bicarbonat de sodiu). Se beau 2-3 căni pe zi. Când se depășește această doză, produc vomă.
Florile, 2 lingurițe la o cană cu apă, sub formă de infuzie; se beau 2-3 căni pe zi îndulcite, preferabil cu miere.
Frunzele crude, tinere, în amestec de salate de primăvară.
Uscate, sub formă de infuzie, o lingură de frunze la o cană cu apă; se beau 2 căni pe zi.

Contraindicații:
     Dacă se respectă dozele indicate, nu prezintă reacții adverse sau efecte secundare.

Cimbru de grădină

Nume latin: Satureja hortensis.
Numiri populare: Cimbrișor , cimbrișor grecesc, iarba cucului, iarbă de lămâioară.

Compuși activi:
     Părțile aeriene ale plantei, în timpul înfloririi, conțin 0,5-2% ulei esențial format din carvacrol, pinene, cymene, canfene, limonene, felandrene, borneol, acizi triterpenici liberi (ursolic și oleanolic), taninuri (4-8%), mucilagii, rezine, beta-sitosterol, zaharuri, săruri minerale.

Indicații:

     Oboseală, bronșită, colită, cistită, impotență, aerofagie, inapetență, angoasă, nervozitate, astm, celulită, digestie lentă, menstre dureroase, tuse, răceli, constipație.

Recoltare, uscare, păstrare:
     Se culeg rămurele nelignifiate, tinere, verzi, cu frunze, se usucă la umbră, în poduri sau camere bine aerisite, ori artificial la 35°C, se pun apoi ăn pungi de hârtie. 

Mod de preparare și administrare:
     Infuzie din 2 lingurițe plantă la o cană cu apă; se beau 2-3 căni pe zi. Cimbrul de grădină este mult utilizat în scopuri condimentare, în special în țările vestice.

Contraindicații:
     Uleiul esențial poate produce iritații dermice și asupra mucoaselor și se administrează intern numai sub supraveghere specializată.
Nu este recomandat sub nici o formă femeilor însărcinate.

Cimbru de cultură

Nume latin: Thymus vulgaris.
Numiri populare: Cimbru adevărat, cimbru bun, cimbru mirositor, lămâioară, lămâiță.

Compuși activi:
     Părțile aeriene ale plantei recoltate în timpul înfloririi conțin 1,5-2% ulei esențial cu compoziție variată, bogat în special în carvacrol și timol (60%), p-cimol și borneol. Mai conține geraniol, linalol, acetat de bornil, alfa-pinen, citral, tuianol; saponozide, acid ursolic, oleanolic, cafeic, derivați flavonici: luteolină, luteolin-7-glicozid; sterine, seruri, triterpene.

Indicații:

     Bronșită, digestie lentă, febră, impotență, gastralgii, diaree cronică, căderea părului, nervozitate, aerofagie, viermi intestinali, oboseală, astm, celulită.

Recoltare, uscare, păstrare:
     Se culeg rămurele nelignifiate, tinere, verzi, cu frunze, se usucă la umbră, în poduri sau camere bine aerisite, ori artificial la 35°C, se pun apoi în pungi de hârtie. 

Mod de preparare și administrare:
     Infuzie din 1-2 lingurițe de plantă la o cană cu apă; se beau 2 căni pe zi timp de o săptămână. Acest tratament este foarte util în toate formele de enterocolite de origine bacteriană.
Uleiul esențial se recomandă a fi utilizat în diluții foarte mari: 2-3 picături la o lingură de ulei comestibil. Se recomandă extern în afecțiuni dermatologice, arsuri, răni. Pentru afecțiunile căilor respiratorii, sub formă de aerosoli.
Mult utilizat în scopuri condimentare.

Contraindicații:
     Uleiul esențial este contraindicat în hipertensiune arterială.
În sarcină și alăptare este recomandat un consum moderat de cimbru.

Cicoare

Nume latin: Cichorium intybus.
Numiri populare: Cicoară, cicoare de câmp, cicoare de vară, cicoare sălbatică, cicorie amară, cociță, doruleț, dudău, floarea secetei, încingătoare, mestică, scai voinicesc, scăiușeț de casă, sporiș.

Compuși activi:
     Părțile aeriene ale plantei conțin un glicozid al esculetinei, 6-7-dioxicumarina, numit și cicorină, inulină, arginină, colină, acid dicafeil-tartaric sau acid cicoric, levuloză, substanțe minerale (în special fier, fosfor,calciu).
Latexul din rădăcini conțin substanțe triterpenice amare: lactucina și lactopicrina; inulină, intibină, fructoză, pentozane, colină, alfa și beta-lactucerol, taninuri, ulei esențial, rezine. 

Indicații:

     Lipsa poftei de mâncare, astenie, anemie, insuficiență biliară, hepatică, colici hepatice, atonie gastrică și digestivă, dermatoze, gută, litiaze, artritism, infecții urinare, hidropizie, constipație.

Recoltare, uscare, păstrare:
     Părțile aeriene se culeg din perioada înfloritului (iulie-august) până la lignificarea tulpinilor. Se taie planta de la bază, inclusiv cu frunze. Se curață, se usucă la umbră în poduri sau soproane bine aerate. Rădăcinile se recoltează în septembrie-octombrie. Se spală și se usucă la soare, în poduri cu tablă sau în încăperi încălzite. Uscarea artificială la 40°-50°C. Se păstrează în pungi de hârtie.

Mod de preparare și administrare:
     Din 1-2 lingurițe de rădăcină sfărâmată la o cană cu apă se prepară un decoct scurt (10 minute). Se beau 2-3 căni pe zi.

Contraindicații:
     Persoanele care suferă de un blocaj sau de o inflamație a intestinelor trebuie să consulte un specialist în medicina plantelor înainte de a consuma cicoare.
Până în acest moment, nu s-au raportat efecte adverse.

Chimionul

Nume latin: Carum carvi.
Numiri populare:  Secarica, chimion-de-camp (sau salbatic), chimen.

Compuși activi:
     Fructele conțin 3-7% ulei volatil format din 50-60% carvonă, 30% limonen, pinene, felandrene, dehidrocarvonă, dehidrocarveol, 10-20% lipide, 20% substanțe proteice, 5-6% substanțe minerale, amidon, glucide, rezine, taninuri, săruri minerale.

Indicații:

     Antimicrobian, antiseptic, astrigent, diuretic, emenagog, galactogog, vermifug, colică intestinală, lipsa poftei de mâncare, digestii deficitare. 

Recoltare, uscare, păstrare:
     Fructele se culeg atunci când sunt coapte în totalitate și se usucă în strat subțire.

Mod de preparare și administrare:
     Sub formă de infuzie, obținută dintr-o linguriță fructe uscate la o cană cu apă; se beau 2-3 căni pe zi.
 Ca aperitiv pentru cei la care alcoolul în cantități moderate nu este contraindicat, se poate prepara un lichior din fructe de chimion: 15 g fructe la 100 g zahăr sau miere care se încălzesc la foc domol 10-15 minute. După răcire se adaugă 500 ml alcool de cereale de 60°, 100 ml apă sau 500 ml țuică de prune de 40°. Se lasă la macerat 7 zile, agitând din când în când. Se filtrează. Se bea câte un păhărel (50 ml) înainte de mesele principale. Supa este recomandată în dieta celor suferinzi de afecțiuni gastro-intestinale și pentru prevenirea acestora.

Contraindicații:
     Nu prezintă.

Cerențelul

Nume latin: Geum urbanum.
Numiri populare: Ridichioară, cuișoriță, verenţel, albeaţa, bărbuşoară, buruiană pentru inimă rea, buruiană de cucui, cerculeţ, crânceş, cuişoriţă, iarba-faptului.

Compuși activi:
     Rădăcinile și rizomii conțin 10-18 % taninuri, ulei esențial, o heterozidă (geina sau geozidul) și o enzimă (geaza) care dedubleză geina în vicianoză și eugenol. Transformarea are loc în rizomii și rădăcini în timpul uscării. Rizomii și rădăcinile mai conțin substanțe amare, gumi-rezine, amidon, zaharoză, rafinoză și alte zaharuri, săruri minerale.

Indicații:

     Diaree, antiseptic, calmant, enterocolite, gingivite, dureri hemoroidale și menstruale. 

Recoltare, uscare, păstrare:
     Rizomi și rădăcinile se scot primăvara sau toamana, se spală, se taie în bucăți mai mici și se lasă la uscat.

Mod de preparare și administrare:
     Decoctul se prepară din 2 lingurițe rizomi și rădăcini uscate și bine mărunțite la o cană cu apă; se beau 2 căni pe zi neîndulcite. Se poate utiliza și pulberea de rizomi uscați, mărunțiți fin, din care se ia câte ½ linguriță de 2-3 ori pe zi.
Tinctura se prepară prin macerare timp de 8 zile, 20 g rizomi la 100 ml alcool de 60°. Se iau 20-25 picături de 3 ori pe zi. Cu această tinctură se poate face în diluție de 1:1 badijonări gingivale iar ca atare se aplică pe răni pentru a opri hemoragiile.

Contraindicații:
     Respectând dozele menționate, nu se produc efecte secundare sau reacții adverse. În cantități supradozate, poate da naștere la greață și vărsături. Se recomandă administrarea cu prudență în sarcină și numai la recomandarea medicului.

Cătușnica

Nume latin: Nepeta cataria.

Numiri populare:  Cătușa mică, cătușnică, floare de nimica, iarba flocoasă, iarba mâței, iarba vântului, rochiţa rândunelei, poala rândunicii,  poala Maicii Domnului.

Compuși activi:

     Părțile aeriene ale plantei, recoltate în timpul înfloririi, conțin 0,20-0,70% ulei esențial cu o compoziție chimică diferită, în funcție de proveniență, constând în principal, în: carvacrol, nepetol, citral, acid nepetanic, nepetalactone și mici cantități de timol și pulegonă, săruri minerale.

Indicații:

     Sedativ, anestezic local, antireumatic, antispastic, astrigent, carminativ, diaforetic, emenagog, febrifug, tonic, crampe stomacale, insomnii.

Recoltare, uscare, păstrare:

     Frunzele se culeg odată cu florile și se usucă la umbră în strat subțire.

Mod de preparare și administrare:

     Infuzie dintr-o lingură de plantă recoltată în timpul înfloririi și uscată la o cană de apă; se beau 2-3 căni pe zi.

Rezultate mai bune se obțin din tictură preparată din 20 g plantă la 100 ml alcool de 70°, prin macerare timp de 8 zile. Se iau 20-25 picături de trei ori pe zi. Din tinctură se poate prepara un sirop în proporție de 10 ml tinctură la 100 g sirop. Se iau 5-6 lingurițe pe zi. 

Extern, se recomandă empiric pentru stimularea salivației și combaterea durerilor de dinți. În acest scop, frunzele se spală bine și se mestecă bine.

Contraindicații:

     Sub formă de infuzie sau tinctură, în dozele recomandate, nu prezintă contraindicații. Uleiul esențial nu este iritant, nu produce sensibilizare. În concentrații mari, este toxic. Contraindicat în perioada sarcinii.

Cătina

Nume latin: Hippophaë rhamnoides L.
Numiri populare:  Cătină albă, cătină, ghimpoasă, cătină de râu, sau chiar dracilă din cauza spinilor ei redutabili, arbust spinos, trambita, trompeta cataratoare, trompeta de virginia.

Compuși activi:
     Fructele de cătină conțin zaharuri, în special monozaharide, acizi organici, flavonoide, pectine, polifenoli, taninuri, ulei gras complex, numeroase microelemente (P, Ca, Mg, K, Na, Fe), vitamine liposolubile (A,E, F, D), vitamine hidrosolubile (C, P, K, complexul B), acizi grasi esențiali (oleic, linoleic, pantotenic,palmitic, heptodecanoic), acizii succinic, malic, maleic,alfa și beta caroten, licopen, criptoxantină, zeaxantină, taraxantină, tocoferoli, fitosteroli.
Semințele conțin acizi grași nesaturați: linoleic și linolenic. Frunzele și scoarța conțin de asemenea sitosteroli și tocoferol.

Indicații:

     Datorită conținutului mare în vitamine, fructele de cătină constituie o valoroasă sursă de polivitamine. Uleiul din semințe are o acțiune cicatrizantă și epitelizantă, fiind indicat în răni sau plăgi greu vindecabile. Epuizare și convalescență, sarcină, sportivi și fumători, infecții, ulcer gastric.

Recoltare, uscare, păstrare:
     Fructele prospete în diverse preparate.

Mod de preparare și administrare:
     Sub formă de sucuri, siropuri, marmelada sau gem. Sucul, în amestec de 25 părți la 75 părți miere, este un bun energizant provitaminic. Sucul din fructe, liofilizat, poate fi utilizat în amestec cu alte vitamine la obținerea unor comprimate.

Contraindicații:
     Evitați să consumați suc sau sirop de cătină la sfârșitul zilei, deoarece pot avea un ușor efect stimulant datorat conținutului de vitamina C.

Cânepa codrului

Nume latin: Eupatorium cannabinum.
Numiri populare: Cânepoaie, cânepa de apă, cânepa vraghiei, dumbrovnic, cânepoaie, cânepa vrăghiei, dumbrovnic, iarbă de întruiele, sburătoare, smeoaie.

Compuși activi:
Părțile aeriene ale plantei conțin două substanțe amare: eupatorina și eupatopicrina, având structură lactonică. Planta mai conține alcolo-rezine, taninuri, o saponină. Rizomii și rădăcinile conțin ulei esențial și un derivat furanic (euparina).

Indicații:

Laxativ și diuretic, cicatrizant, dermatite, afecțiuni biliare, acnee, infecții virale, gripa, anticancerigen.

Recoltare, uscare, păstrare:
Frunzele se recoltează de obicei primăvara, înainte de apariția florilor.
Rădăcinile se recoltează primăvara și toamna.
Florile se culeg la sfârșitul sezonului de înflorire, la începutul toamnei.
Atât rădăcinile, cât și florile și frunzele se usucă și se folosesc la prepararea de infuzii și tincturi.

Mod de preparare și administrare:
Sub formă de infuzie preparată din părțile aeriene ale plantei, recoltate în timpul înfloririi; o lingură la o cană cu apă, 1-2 căni pe zi.

Contraindicații:
În doze mari, are acțiune emetică și iritantă pentru mucoasa gastrică. 
Consumați în cantități mari, alcaloizii pirolizidinici din cânepa codrului pot avea un efect toxic.
Consultați un specialist înainte de a vă administra planta intern.

Călțunașii

Nume latin: Tropaeolum majus.
Numiri populare: Condurași,  antajicuri, atingicuri, baci, bobidragi, bostanei, bucutasi, caltunasul popii, ciocanasi,  condurul doamnei, atingic, capuţină.

Compuși activi:
     Planta conține izotiocianat de benzil și tropeolinozid care, sub acțiunea mirozinazei, pune în libertate iztiocianat de alil. Planta conține acid erucic, izoquercitrozid, camferol-glicozid, acid nitril alfa-fenil-cinamic. Florile conțin 130 mg % acid ascorbic, zeaxantină, luteină, camferol sub formă de glicozid, pelagonidin-3-soforozid și helenienă. Semințele conțin 26% proteine, 10% ulei care conține 72% acid erucic si 21% acid eicosenonic, un amiloid și glicozidaze. Pericarpul conține acid clorogenic. Frunzele conțin 200-465 mg% vitamina C, iar pețiolii 100-160 mg%. Compoziția chimică este mult mai complexă, dar nu vom intra în amănunte.

Indicații:

     Infecții uro-renale (ureterite, uretrite), are acțiune antitumorală, bacteriostatic, emenagog, expectorant, antifungic, laxativ, imunostimulant.

Recoltare, uscare, păstrare:
     Frunzele în stare proaspătă în salate.

Mod de preparare și administrare:
     Forma cea mai simplă de administrare este cea a frunzelor proaspete (10-15 g) în amestec cu salatele de primăvară, timp de 8-10 zile. Sperăm că această noutate fitoterapeutică să aibă efect și în rândul cercetătorilor din țara noastră, care ar trebui să ia ințiativa de a prepara medicamentele standardizate, bine experimentate și precis dozate din această valorasă plantă.

Contraindicații:
     Nu se va utiliza în timpul sarcini.
Respectând dozele prescrise, nu prezintă contraindicații.

Călinul

Nume latin: Viburnum opulus.
Numiri populare: Calin, clocotei, malin, bulgare de zapada.

Compuși activi:
     Scoarța conține taninuri, la fel ca și florile, în special astragalină (camferol-3-glicozid) și peonozid (camferol-3-7-diglicozid), precum și alți derivați fenolici. 

Indicații:

     Calmant, antispastic, cardiotonic, laxativ-purgativă, crampe gastrice, dureri de spate,stres și anxietate, afecțiuni ale sistemului nervos, artrită, hipertensiune.

Recoltare, uscare, păstrare:
     Florile se culeg și apoi se usucă.
Scoarța se recoltează prin jupuire în fâșii. Momentul cel mai propice este primăvara sau la începutul verii, când apar florile. Este esențial să nu recoltați prea multă scoarță, altfel copacul poate muri.

Mod de preparare și administrare:
     Florile sub formă de infuzie, o linguriță la o cană cu apă. Scoarța sub formă de decoct, 2 lingurițe la o cană cu apă. Fie din infuzie, fie din decoct nu se vor lua mai mult de 2 căni pe zi, în mai multe reprize.

Contraindicații:
     Fructele sunt otrăvitoare și nu trebuie ingerate.
A nu se administra în sarcină și alăptare.

Cașul popii (Nalba mică)

Nume latin: Malva neglecta.
Numiri populare:  casul popii, colacel, turtele, covrigel, nalba mica, nalba cu frunze mici, nalba mica (casul popii).

Compuși activi:
     Întreaga plantă conține mucilagii, cantități mici de taninuri, lipide, fitosteroli, substanțe minerale (în special săruri de K, Na și Ca). Frunzele conțin vitamina C și provitamina A.

Indicații:

     În faza a două a bronșitelor (faza de cocțiune) acute și în bronșită cronică. Extern, ca emolient în inflamațiile mucoaselor bucale, oculare, vaginale și rectale.

Recoltare, uscare, păstrare:
     Tulpinile frunzoase, cu inflorescențe, se recoltează de când apar primele flori.

Mod de preparare și administrare:
     Intern, sub formă de infuzie preparată din 2 linguri frunze și flori la o cană de apă. Se beau 3-4 căni pe zi îndulcite preferabil cu miere.
Extern: 3-4 linguri frunze la o cană de apă sub formă de decoct scurt (5 minute). Se clătește cavitatea bucală de mai multe ori pe zi. Se fac comprese sterile pentru ochi. Se fac spălături vaginale sau rectale.

Contraindicații:
     Nu prezintă.

Castanul salbatic

Nume latin: Aesculus hippocastanum.
Numiri populare:   aghistin, castan de cai, castan de India, castanul-calului, castanul-porcului.

Compuși activi:
     Diferă în funcție de părțile investigate. Astfel, cotiledoanele semințelor conțin amidon (40-60%), zaharuri (1-10%), baze purinice (adenină), saponozide triterpenice (6-8%) care imprima gustul amar-neplăcut al semințelor, între care escina, afrodescina, argirescina și criptoescina. Cotiledoanele mai conțin derivați flavonici, glicozizi ai cvercetolului și camferolului, cvercetin-3-4-diglicozid, spireozid și săruri minerale.
Tegumentul seminal conține polimeri ai D-catecholului și taninuri de natură catehică. Pericarpul conține saponozide triterpenice, pectine, și vitamine din complexul B.
Scoarța conține acid esculitanic, derivați oxicumarinici- esculozid, esculetinozid, fraxozid, fraxetinozid, scopolină, scopoletinozid și saponozide (escina și escigenina).
Frunzele conțin derivați flavonici, taninuri de natură catehică, derivați oxicumarinici, saponozide și vitamina C.
Florile sunt bogate în derivați flavonici (cvercitrină sau cvercitrin-3-rhamnoglicozid, rutozid, camferol-3-glicozid și 3-rhamnoglucozid), fiind lipsite de saponozide și derivați oxicumarinici.

Indicații:

     Flebite, varice, hemoroizi, antiinflamator.

Recoltare, uscare, păstrare:
     Castanele se recoltează în septembrie și octombrie, când se coc. Ele se folosesc crude sau sunt conservate în alcool.
Scoarța se curăță de pe ramuri primăvara, mai ales pentru a extrage din ea aesculetina.

Mod de preparare și administrare:
     Din flori (numai din cele albe, nu și din cele roșii), din scoarța și din fructe se prepară diferite produse farmaceutice: unguente, tincturi, tablete, capsule, spraiuri, dar numai în industria de profil. În casă se poate prepara un decoct din coajă de pe ramurile tinere sau din coaja fructelor, folosind două linguri materie prima la o cană apă. Se fierbe timp de cincisprezece minute la foc domol, completând apă de evaporare. Se aplică local sub formă de comprese în flebite, varice, hemoroizi. 

Contraindicații:
     Preparatele fitoterapeutice, verificate științific, nu prezintă contraindicații, exceptând perioada de sarcină și alăptare.
Atenție! S-au semnalat cazuri de intoxicație în special la copiii care au consumat castane sălbatice. Aceste cazuri se caracterizează prin agitație, dureri de cap, vomă, febră, paralizie facială și respiratorie centrală, comă și chiar moarte. Imediat se fac spălături gastrice, transfuzie și analeptice.
A se evita în cazul în care suferiți de afecțiuni sau leziuni renale.
Persoanele care se află sub medicație anticoagulantă (warfarină sau aspirină) trebuie sa ceară sfatul medicului înainte de a consuma castan sălbatic.
Folosirea externă a plantei poate provoca reacții alergice. 

Castanul comestibil

Nume latin: Castanea sativa. 

Numiri populare:   adistin, agnistin, castan-bun, castan, gastane, gastine, gastinie, ghistina, castanea sativa sin, castanea vesca.

Compuși activi:

     Frunzele conțin taninuri care după hidroliză, dau acid elagic și glucoză și mici cantităti de cvercetină, acid cumaric, camferol, acid cafeic, dihidrodigalic, vitamina E, săruri de magneziu și fosfor. Taninurile de natură catechică sunt prezente în scoarță, lemn, muguri, frunze și fructe. În scoarță este prezent și hamamelitaninul iar în lemn castalgina, vescalgina, vescalina, un acid și un alcool terpenic.

Fructele fără coajă conțin: 52% apă, 2,6% ulei, 4% proteine, cca 40% hidrați de carbon, săruri de potasiu în cantități apreciabile, fier, magneziu, mangan, cupru, zinc, cantități mici de sodiu, vitaminele B1 si B2, cantități apreciabile de vitamina C (cca 50 mg%). Valoarea nutritivă este de 220 kcal la 100g castane.

Indicații:

     Sedativ, tuse, diaree, afecțiuni cardiovasculare și renale, varice, hemoroizi, energizant.

Recoltare, uscare, păstrare:

     Vara, frunzele se culeg de pe ramuri și apoi se usucă. 

Scoarța se curăță de pe ramuri primăvara.

Mod de preparare și administrare:

     Frunzele sub formă de infuzie, o lingură la o cană de apă; se beau 2-3 căni pe zi. Tinctura 20% în alcool de 70°, câte 25-50 picături de 3 ori pe zi.

Scoarța mărunțită, o lingură la o cană cu apă sub formă de decoct. În medicina tradițională, decoctul de castane se folosește extern contra degerăturilor sub formă de băi locale și comprese.

Contraindicații:

     Nu prezintă.

Captalanul

Nume latin: Petasites hybridus.
Numiri populare:  Brusture dulce, cucuruz rosu, floarea ciumei, sudoarea laptelui, gula de balta, clococean.

Compuși activi:
     Este foarte variată, în funcție de proveniență, de specie sau hibrid.
În general, rizomii conțin derivați terpenici, în special sesquiterpene cu nucleu eremofilanic; din materia primă de proveniență elvețiană, de exemplu, s-au izolat doi esteri ai alcoolului numit pentazol: petazina și S-petazina iar din proveniențele cehe, în locul petazinei s-au identificat furanopetazină, furanoeremofilan, eremofilenoid, petazitolid A si B, S-petazitolid A si B; beta-elemen, alfa și beta humulen, bisabolen.
Rizomii și rădăcinile mai conțin un alcool diterpenic, ilexolul, beta-sitosterol, colină, acid protocatehic, ulei esențial, zaharuri, săruri de potasiu și magneziu.

Indicații:

     Diuretic, diaforetic, boli infecțioase, bronșită catarale, antiasmatic, hipotensiv.

Recoltare, uscare, păstrare:
     Numai în produse farmaceutice precis dozate și numai la indicația medicului.

Mod de preparare și administrare:
     Numai în produse farmaceutice precis dozate și numai la indicația medicului.

Contraindicații:
     În sarcină și alăptare și în afecțiuni hepatice.

Busuiocul cerbilor

Nume latin: Mentha pulegium.
Numiri populare:  Busuiocul cerbilor, izma proasta, branola, busuiocul calului, busuiocul fetelor, diana salbatica, musetel de camp, buruiana de buba rea, busuioc de camp, coroaba, gluga ciobanului, iarba lui antonie, iarba lupăriei.

Compuși activi:
     Uleiul esențial, obținut prin antrenare cu vapori de apă, conține în principal pulegonă (până la 90%), mentonă, izomentonă, piperitenonă, octanol și trans-izo-pulegonă. Planta mai conține tanin și diosmină.

Indicații:

     Gastrite și dispepsii, flatulență, afecțiunile căilor respiratorii, gută, stimulent al sistemului nervos.

Recoltare, uscare, păstrare:
     Tulpinile frunzoase, cu inflorescente, se recolteaza de când apar primele flori. Sunt apoi uscate și folosite la infuzii și tincturi.

Mod de preparare și administrare:
     Parțile aeriene ale plantei recoltate în timpul înfloririi, o linguriță la o cană cu apă; se beau 3 căni pe zi, după mesele principale.
     Se poate prepara și o tinctură din 10 g planta la 100 ml alcool 70°, prin macerare timp de 8 zile. Se iau 40-50 picături în puțină apă, după mesele principale.

Contraindicații:
     Uleiul esențial nu se utilizează intern, fiind toxic și avortiv, din cauza conținutului mare de pulegonă. În doze mari, uleiul esențial poate duce, la întoxicații grave.

Busuioc

Nume latin: Ocimum basilicum. 

Numiri populare:  Busuioc dulce, borjolică, bosioc, mătăcină, vasileac,  busuiocul cerbilor, buruiana de buba rea, busuioc de camp, coroaba, gluga ciobanului.indicatii 

Compuși activi:

     Uleiul esențial este în cantitate de 0,10-0,20%, fiind constituit în proporție de 70-88% metil chavicol și cantități mici de linalol, citrolenol. S-au mai identificat anetol, beta-sitosterol; saponozide triterpenice și taninuri în părțile aeriene ale plantei. Semințele sunt bogate în mucilagii.

Indicații:

     Tulburări gastro-intestinale, tulburări ale căilor respiratorii, bronșită, tuse, otalgii, sinuzite, stimulent al sistemului imunitar, gripa, boli infecțioase, anxietate, depresie, oboseală, insomnie, migrene, tensiune nervoasă.

Recoltare, uscare, păstrare:

     Tulpinile frunzoase, cu inflorescente, se recoltează de când apar primele flori, de vară până toamna. Sunt apoi uscate și folosite la infuzii și decocturi.

Mod de preparare și administrare:

     Planta sub formă de infuzie preparată dintr-o lingură de frunze și flori la o cană cu apă. Se bea câte o cană după mesele principale.

Uleiul volatil, sub formă de inhalații, frecții, unguente.

Intern, uleiul volatil se utilizează foarte diluat (10 picături la 100 g ulei comestibil) din care se ia câte o linguriță tot după mesele principale.

Contraindicații:

     Foarte rare. Uneori, la unele persoane, prezintă intoleranță. Contraindicat în timpul sarcinii. Uleiul este iritant al pielii în cantități mari.

Bujor

Nume latin: Paeonia lactiflora.

Numiri populare:  Bujorul chinezesc, bujor, babaruja, bajoroji, bajaruji, bojor, bonjur, buja, bujoara.

Compuși activi:

     Bujorul chinezesc (P. lactiflora) conține paeoniflorină (un glicozid moniterpenic). Bujorul de munte (P. suffructicosa) conține paeonol și glicozidele derivate, ca și suffruticozide. Bujorul comun (P. officinalis) conține paeonină (un ulei esențial), tanini și rășină.

Indicații:

     Bujorul comun are efect sedativ și este un bun remediu pentru hiperexcitabilitate. Acționează asupra sistemului nervos  simpatic (care controlează activitatea involuntară a organismului) și calmează astfel spasmele musculaturii netede intestinale. 

Hemoroizi și varice, amenoree, dureri menstruale, antispastic, antiinflamator, reumatism. 

Recoltare, uscare, păstrare:

     Recoltarea rădăcinilor se face în octombrie și noiembrie, de la plante cu vârsta de 4-5 ani. Rădăcinile sunt uscate, mărunțite și folosite la prepararea de infuzii și decocturi.

Mod de preparare și administrare:

     Preparatele pe baza de bujor trebuie prescrise de un specialist în medicina plantelor, cu acceptul unui medic.

Contraindicații:

     Este contraindicat în sarcină și alăptare.

Supradoza de rădăcină poate provoca gastroenterită.

Brustur

Nume latin: Arctium lappa. 

Numiri populare: Blustur, bruscălău, brustan, caftalan, calcoceni, capitalei, captalan, capul călugărului, cârcei, ciulin, ghimpoasă, iarba boierului, lipan.

Compuși activi:

     Acizi cafeilchimici: acid cafeic, acid clorogenic și alți derivați ai acidului cafeic; inulină (27-45%), mucilagii până la 69%, compuși acetilenici sulfurați diverși, dintre care acizii aretic, arctinone și arctinale. Ulei esențial bogat în acizi amari; acid cortuzic și guianolizi dehidrocostuzicolactonici, sitosteroli stigmasteroli și acid gama-guadinino-n-butiric, lignani (neoarctina, arctigenina, arctiina, dancosteroli), săruri minerale.

Indicații:

     Întoxicații, reumatism, dermatoze, calculi renali, gută, bronșite, constipație, obezitate, poală albă, cistită, abcese, furuncule, diabet, celulită, transpirații abundente.

Recoltare, uscare, păstrare:

     Rădăcinile se scot în lunile martie - aprilie, la plantele de doi ani și în octombrie – noiembrie, la cele de un an. Nu se smulg, se scot cu o cazma, se spală sub jet de apă, se rupe partea aeriană (tulpina, frunzele) a plantei, dacă sunt seci sau lemnoase se aruncă, dacă sunt prea groase se despică în trei-patru felii și se usucă la soare, puse în strat subțire sau artificial, la 35-50°C.

Frunzele se recoltează fără codite (petiol), în mai-iunie, înainte de înflorire, se usucă la umbră, puse pe un singur rând, în poduri, sau artificial, la 40°C și se întorc zilnic. Se păstrează în saci de pânză, la loc uscat. 

Mod de preparare și administrare:

     Decoct, folosind 2 lingurițe de rădăcină fragmentată mărunt, la o cană cu apă; se beau 2 căni pe zi.

Macerat la rece (6-8 ore) preparat din 4 linguri de rădăcină la 1 l apă. Întreaga cantitate se bea treptat în cursul unei zile. Pentru diabetici se recomandă asocierea în părți egale cu teci de fasole și frunze de dud, din care se prepară un decoct scurt (5 minute) compus dintr-o lingură amestec de plante la o cană cu apă. Se beau 2-3 căni pe zi.

Extern: revulsiv puternic sub formă de frecții în dureri reumatice și articulare; ca stimulent al creșterii părului în combinație cu alte plante.

În dermatopații se utilizează sub formă de decoct concentrat 2 linguri la o cană de apă pentru aplicații locale, combinat cu tratamentul intern.

Contraindicații:

     Nu folosiți brustur dacă suferiți de diaree.

Nu se recomanda copiilor sub 15 ani.

Nu se recomandă în timpul sarcinii.

Brândușa de toamnă

Nume latin: Colchicum autumnale.
Numiri populare: balura, blandusa, ceapa -ciorii, crinul-matii, ghicitoare, crinul-mâţii, gâgâţele, jiorele de toamnă, ruscea de poiană.

Compuși activi:
     Semințele conțin 0,30 - 0,60% (în cazuri excepționale 1%) alcaloizi de tip tropanolic, dintre care cantitativ predomină colchicina, precum și alcaloizi cu structura similară, notați cu literele A, B,C etc. Între acești alcaloizi, alcaloidul F este identic cu colcamina sau demecolcina, fiind un desacetil-metil-colchicină. Diferite alte substanțe izolate din părțile plantei și notate cu majuscule (D, I, J, M, O etc.) nu sunt de natură tropanolică, iar elucidarea structurilor chimice ale multora dintre aceste substanțe mai necesită cercetări. Din această specie s-a mai izolat și un glicozid-colchicozidul care prin hidroliză se dedublează în glucoză și di-metil-2-colchicină.  

Indicații:

     Are acțiune antiinflamatoare și analgezică, reumatism, gută.

Recoltare, uscare, păstrare:
     Alcaloizii din brândușa de toamnă sunt foarte toxici, dar, în doze terapeutice sunt recomandați numai în preparate farmaceutice, precis dozate.

Mod de preparare și administrare:
     Se prepară numai de către industria farmaceutică și se administrează conform prospectului numai la recomandarea medicului.

Contraindicații:
     În sarcină, insuficiență hepatică și renală gravă. Se va evita la femei tratamentul în perioada sexuală. Se va utiliza cu prudență la oamenii în vârstă, de obicei la cei debili, cardiaci și la cei cu suferințe gastro-intestinale, sub supraveghere medicală.

Bradul alb

Nume latin: Abies alba.
Numiri populare:  brad alb, brad nemeş, brad argintiu, brad de colorado, bradău, brădac, brădaică, brădan, brădişor, brădoi, brădui.

Compuși activi:
     Uleiul esențial obținut prin antrenare cu vapori de apă din frunze și rămurele conține în principal: l-limonen, l-acetat de bornil, aldehidă laurică și sesquiterpene. Uleiul esențial obținut din conuri conține borneol, acetat de bornil, un alcool și sesquiterpene. Scoarța de brad conține 4-5 tanin. Rășina din scoarța se poate utiliza la fabricarea terebentinci, care după purificare, dă produsul farmaceutic ,,Aetheroleum rebintinae”.

Indicații:

     Analgezic, expectorant, anti-tusiv, deodorant, stimulent, tonic și revulsiv.

Recoltare, uscare, păstrare:
     Mugurii se culeg primăvara când sunt cruzi și se usucă în strat subțire la umbră.

Mod de preparare și administrare:
     Intern, sub formă de sirop preparat din 200 g muguri la 650g zahăr și 350g apă. Se beau 4-5 linguri pe zi.
Extern, crenguțele de brad în combinație cu alte plante aromatice(cimbru, mușețel, flori de tei) 300 g amestec de plante se infuzează în 5 l de apă care se pune fierbinte în cada de baie.

Contraindicații:
     Nu s-au semnalat.

Arnica

Nume latin: Arnica montana

Numiri populare: carul-padurilor, carul zanelor, ciuda, cujda, iarba-soarelui, podbal

Compuși activi:

     Inflorescențele de arnică conțin sesquiterpene lactonice de tipul henelaninei și dihydrohenelaninei, flavonoide în special izoquercitrină, luteolin-7-glicozid și astragalină, ulei esențial conținând tymol și derivații acestuia, acizi fenol carbonici: clorogenic, cynarinic și cafeic, precum și cumarine.

Indicații:

     Are acțiune antiiflamatoare, analgezică și antiseptică, imunostimulent, vânătăi, luxații și leziuni minore, artrită cronică.

Recoltare, uscare, păstrare:

     Florile se culeg în iunie și iulie și se usucă rapid.

Mod de preparare și administrare:

     Tinctura se prepară din 10g inflorescențe uscate la 100 ml alcool de 60°-70°, prin macerare timp de 8 zile.

Extern se aplică direct pe răni cu suprafață mică, iar diluată 1:1 cu apă fiartă și răcită sub formă de comprese.

Intern 20-25 picături de două ori pe zi, atât ca sedativ, cât și în spasmele arteriale și arteroscleroză. 

Contraindicații:

     În dozele menționate nu prezintă contraindicații și nici efecte adverse. Tratamentul prelungit poate produce dermatite edematoase cu formare de pustule și dermatite. În doze mai mari, devine toxică, iar în doze și mai mari, are efecte paralizante. Nu se aplică nici extern pe plăgi deschise care au suprafața mai mare de 3-4 cm². În acest caz, se poate aplica sub forma de comprese.

Armurariu

Nume latin: Silybum marianum (Carduus marianus)

Numiri populare: Argințică de grădină, armurar, buruiana armurării, crăpușnic, scai pestriț, scaiul Sf. Mării.

Compuși activi:

     Semințele de armurariu conțin 1,5-3% flavonoide lignanice cunoscute sub denumirea generică de silymarină, formată din silybină silydianină. Mai conțin ulei gras 20-30%, din care cca 60% este acidul linoleic, 30% acid oleic și cca 9% acid palmitic. Conținutul în proteine este de 20-30%, cantități mici de tocoferol (0,038%), steroli (inclusiv colesterol, campesterol, stigmas Ferol).

Indicații:

     Ipohondrie, dispepsie, insuficiență hepatică, litiază biliară, icter, ciroză, menoragii, constipație, hemoroizi, varice, vărsături, hipotensiune.

Recoltare, uscare, păstrare:

     Fructele se recoltează dimineața, pe soare, după căderea frunzelor, se usucă în aer liber sau în încăperi aerisite, apoi se triază și se trec prin selector. Frunzele se utilizează proaspete, în tinctură, ori semiproaspete în băi.

Mod de preparare și administrare:

     Infuzie din 1 linguriță fructe de armurariu, proaspăt măcinate, la o cană cu apă. Se beau 2 căni pe zi: prima înainte de micul dejun, stându-se culcat pe partea dreaptă 20 de minute. A doua cană se bea în două rânduri: 1 cană după masa de prânz și 1 cană după cină.

Cura durează două săptămâni. Se poate relua după două săptămâni.

     Fructele de armurariu se macină pentru maximum 24 de ore și se păstrează măcinate la frigider. După acest termen, devin, din cauza fenomenelor de oxidare, hepatotoxice.

Contraindicații:

     Armurariul poate provoca reacții alergice: trebuie oprit în cazul în care observați așa ceva. Nu trebuie folosit pentru tratarea afecțiunilor obstructive biliare, cum ar fi litiaza. Nu este recomandat femeilor însărcinate sau care alăptează. Supradoza de preparate de armurariu poate provoca vomă.

Anghinare

Nume latin: Cynara scolymus

Numiri populare: anghinar lemn-cainesc, patachina

Compuși activi:

     Frunzele de anghinare conțin până la 2% acizi fenolici, în special acid 3-cafeonylquinic, cinarină și acid cafeic, sesquiterpene lactonice amare dintre care 47-83% cyanopicrină, cca 1% flavonoide ca de exemplu glicozide ale luteolinei 7 beta-rutinozid denumit și scolymozid, luteolină, fitosteroli, zaharuri, insulină, enzime, ulei esențial conținând sesquiterpene, săruri minerale.

Indicații:

     Suferințe hepatice, intoxicații, artrite, dermatoze, migrene, varice, hemoroizi, hipertensiune, celulită, insuficiență hepatică, colesterolemie crescută, arteroscleroză, amețeli, zgomote în urechi, dureri de cap, gută, reumatism.

Recoltare, uscare, păstrare:

     Frunzele se culeg până când planta începe să înflorească, deci până în iunie-iulie. Se usucă întinse pe hârtii în strat subțire, la umbră, în încăperi bine aerisite. Se păstrează în pungi de hârtie impermeabile.

Mod de preparare și administrare:

     Infuzie, dintr-o linguriță frunze la o cană de apă, se beau 2 căni pe zi. După două săptămâni, cantitatea de frunze se poate mări la 2 lingurițe.

Se poate utiliza Anghirol soluție (10-30 picături pe zi) sau Anghirol drajeuri (2-3 drajeuri pe zi), extract standardizat.

Contraindicații:

     Nu utilizați nici un fel de preparat pe baza de anghinare pentru tratarea litiazei biliare; nu se recomandă în alăptare, deoarece reduce lactația.

Lactonele sesquiterpenice pot provoca reacții alergice, caz în care preparatele pe baza de anghinare ar trebui evitate.

Angelică

Nume latin: Angelica archangelica

Numiri populare: anghelică, angelină, antonică, buciniș, cucută mare.

Compuși activi:

     Rădăcinile plantei conțin 0,35-1,9% ulei esențial, din care 80-90% este format din monoterpene ca beta-felandrene, alfa-felandrene și alfa-pinene, sesquiterpene, 0,3% acid angelic, 6% rezine, acizi fenolici între care acid clorogenic și acid cafeic acizi grași, cumarine furanocumarine, zaharuri, taninuri, bergapten și ostol, săruri minerale. Rădăcina uscată și tăiată sub formă de rondele are termen de valabilitate 18 luni, iar pulberea 24 de ore.

Indicații:

     Excitant cerebral, depresie, lipsa poftei de mâncare, meteorism , enterite, are acțiune bacteriostatică, indigestie, flatulentă, dureri de stomac, spasmul intestinal, tuse, răceli și gripă, bronșită, gută, psoriazis.

Recoltare, uscare, păstrare:

     Rădăcinile dure sunt colectate de la plante în vârstă de 1-2 ani. Ele sunt spălate, tăiate și uscate la aer.

Mod de preparare și administrare:

     Rizomii și rădăcinile, sub formă de decoct: o lingură de rădăcini uscate la o cană de apă. Se bea o singură cană în timpul zilei.

Pulberea proaspăt măcinată se administrează în doze de 1-2 g de trei ori pe zi.

Tinctura se prepară tot din rizomi și rădăcini prin macerare sau percolare, 10% în alcool de 70°. Se iau 10-15 picături de trei ori pe zi.

Contraindicații:

     A se evita băile de soare concomitent cu administrarea preparatelor din această plantă, deoarece le poate provoca sensibilitate la soare persoanelor cu piele delicată.

A se evita în cazul în care suferiți de: diabet, ulcer gastric și duodenal, afecțiuni hepatice și renale grave. Nu se recomandă în timpul sarcinii.

Anasonul

Nume latin: Pimpinella anisum

Numiri populare:  Anison, badean, anis, molură.

Compuși activi:

     Fructele conțin 2-3% ulei esențial format din 80-90% anetol, metilcavicol sau izoanetol, cantități mici de cetone și aldehide anisice, precum și aldehida acetică; 10-20% lipide, colina, 20% proteine, zaharuri, amidon, 6-10% substanțe minerale. Alți compuși: cumarinele, inclusiv bergapten, flavonoidele și sterolii.

Indicații:

     Ca expectorant, carminativ (favorizează eliminarea gazelor din intestin), diuretic și galactogog, stimulent al centrilor respiratori și al circulației, tulburări nervoase, halucinații, insomnie, tulburări de vorbire, convulsii puternice, bronșită.

Recoltare, uscare, păstrare:

     Semințele sunt recoltate toamna, după ce florile s-au trecut. Sunt uscate și păstrate în mediu uscat, întunecos.

Mod de preparare și administrare:

     Infuzie din 1 linguriță fructe la o cană cu apă, se bea o cană pe zi în mai multe reprize. Se poate asocia cu alte plante medicinale, respectând cantitățile indicate. Uleiul volatil, 2-3 picături pe zi, cu aceleași recomandări.

Contraindicații:

     A nu se administra suplimente cu fier concomitent cu anasonul, a nu se utiliza în sarcină și alăptare, a se evita băile de soare simultan cu administrarea anasonului, deoarece acesta poate produce sensibilizare la soare, dozele mari de ulei esențial pot duce la greață și vărsături, a se evita cremele sau loțiunile cu anason în cazul bolilor inflamatorii ale pielii sau în cazul istoricului de reacții alergice, în doze mai mari de 5 picături pe zi este narcotic și poate produce accidente cerebrale.

Alunul

Nume latin: Corylus avellana

Numiri populare:  Tufă, nuiaua de alun, alunel, fundici.

Compuși activi: 

     Polifenoli: miricetină, leucoantociani, acid clorogenic; flavonoide: miricitrină, cvercitrină, betulină (0,2% în scoarță), 0,04% ulei volatil, zaharuri, săruri minerale.

Alunele au un conținut redus în apă (cca 3,5%), în schimb sunt foarte bogate în ulei gras (62%). Conțin cca 14% proteine, 13% hidrați de carbon, 635mg% săruri de potasiu, 225mg% calciu, 330mg% fosfor, 3,8mg% fier, 2% mg sodiu și urme de cupru.

Vitamina A se află în cantitate de 2μg%, B1, 0,01 mg%, B2, 0,20mg%, niacină 1,4mg%, iar vitamina C numai 3mg%.

Indicații:

   Varice și endeme, antihemoragic, mărirea rezistenței capilarelor, febră intermitentă, sudorific și astrigent, energizant la bolnavii de tuberculoză și la diabetici, dizolvă calculii renali, tenifug, anemie.

Recoltare, uscare, păstrare:

     Vara, frunzele se culeg de pe ramuri și apoi se usucă. Alunele se culeg atunci când se coc și se folosesc în stare proaspătă sau uscată.

Mod de preparare și administrare:

     Intern, frunzele și amenții, câte o lingură la o cană cu apă, sub formă de infuzie din care se beau 2-3 căni pe zi sau sub formă de extract fluid, în doze de 60-80 picături pe zi. Scoarța, sub formă de decoct preparat dintr-o lingură scoartă mărunțită la o cană cu apă, din care se beau 1-2 căni pe zi. Alunele consumate ca atare sau măcinate în amestec, în părți egale cu miere. Un supliment nutrițional natural pentru sportivi și alpiniști se prepară din părți egale de alune, nuci, granulate de soia fierte, stafide și miere.

Extern, pentru comprese antiinflamatorii se prepară o infuzie din 4 linguri frunze uscate și mărunțite la 1 litru de apă.

Contraindicații:

     Nu prezintă.

Albăstrelele

Nume latin: Centaurea cyanus
Numiri populare: Clopoțel, albăstrică, vinețea, ghioc, floare de grâu, dioc.

Compuși activi: 
     Poliine (centaur x), poliene (centaur y), substanțe amare: centaurina, un glicozid: cicorina, mucilagii, taninuri, un antocian glicozidic:cianina, antocianidine, săruri de potasiu și mangan.     

Indicații:

     Astringent și antiinflamator în oftalmologie. Are acțiune diuretică și tonic-amară. Este un colorant vegetal lipsit de toxicitate.

Recoltare, uscare, păstrare:
     Florile se culeg și apoi se usucă. 

Mod de preparare și administrare:
     Se prepară sub formă de infuzie. Pentru spălături oculare, se prepară o infuzie din o lingură de flori la o cană de apă.     

Contraindicații:
     Nu prezintă.

Afinul

Nume latin: Vaccinium myrtillus

Numiri populare: Afin de munte, afin negru, afene, asine, coacăz, merișor de munte, pomușoară.

Compuși activi:

     Frunzele de afin conțin 10 % taninuri, cantități mici de arbutozid, acid chimic, miristic și palmitic, ericolina, derivați flavonici, acizi triterpenici, tiamină, săruri minerale. 

    Fructele de afin conțin 5-10% taninuri de natură catehică, cca 30% zahăr invertit. Componentele active principale din fructele de afin sunt antocianii, pigmenții coloranți de natură glicozidică, printre care cei mai reprezentativi sunt delfinidina, cianidina, petumidina și malvidina, glicozidați cu diferite zaharuri și în total alți 15 compuși. Pe lângă taninuri de natură catechică și leucoantociani, flavonoide, zaharuri, pectine și acizi organici (succinic, malic, citric, chimic) ,fructele de afin conțin săruri minerale: potasiu 50mg%, calciu10mg%, fosfor 8mg%, sulf 8mg%, magneziu 6mg%, clor 5mg%, mangan 3mg%, fier 1mg%.

Indicații:

     Afecțiuni ale venelor și vaselor limfatice și pentru întărirea capilarelor, tratarea problemelor de vedere, tratarea diareei, boli inflamatorii, diabet, varice, varicoflebite, tromboflebite, edeme periomaleolare și crurale, cistită.

Recoltare, uscare, păstrare:

      Vara, frunzele se culeg de pe ramuri și apoi se usucă. Fructele se culeg atunci când se coc și se folosesc de obicei în stare proaspătă.

Mod de preparare și administrare:

     Frunzele sub formă de infuzie 1-2 lingurițe la o cană de apă; se beau 2-3 căni pe zi. Fructele consumate proaspete sau congelate, 200 g pe zi; uscate 50-100g pe zi; sub formă de sirop 50 g de două ori pe zi; decoct 100g fructe la 1 l apă. Se bea întreaga cantitate în timpul zilei. Sub formă de afinată, în cantități moderate, în cazul celor cărora alcoolul le este permis.

Contraindicații:

     În constipație cronică, a nu se utiliza simultan cu medicamente anticoagulante, trebuie evitat de femeile gravide și cele care alăptează.