Arnica

Nume latin: Arnica montana

Numiri populare: carul-padurilor, carul zanelor, ciuda, cujda, iarba-soarelui, podbal

Compuși activi:

     Inflorescențele de arnică conțin sesquiterpene lactonice de tipul henelaninei și dihydrohenelaninei, flavonoide în special izoquercitrină, luteolin-7-glicozid și astragalină, ulei esențial conținând tymol și derivații acestuia, acizi fenol carbonici: clorogenic, cynarinic și cafeic, precum și cumarine.

Indicații:

     Are acțiune antiiflamatoare, analgezică și antiseptică, imunostimulent, vânătăi, luxații și leziuni minore, artrită cronică.

Recoltare, uscare, păstrare:

     Florile se culeg în iunie și iulie și se usucă rapid.

Mod de preparare și administrare:

     Tinctura se prepară din 10g inflorescențe uscate la 100 ml alcool de 60°-70°, prin macerare timp de 8 zile.

Extern se aplică direct pe răni cu suprafață mică, iar diluată 1:1 cu apă fiartă și răcită sub formă de comprese.

Intern 20-25 picături de două ori pe zi, atât ca sedativ, cât și în spasmele arteriale și arteroscleroză. 

Contraindicații:

     În dozele menționate nu prezintă contraindicații și nici efecte adverse. Tratamentul prelungit poate produce dermatite edematoase cu formare de pustule și dermatite. În doze mai mari, devine toxică, iar în doze și mai mari, are efecte paralizante. Nu se aplică nici extern pe plăgi deschise care au suprafața mai mare de 3-4 cm². În acest caz, se poate aplica sub forma de comprese.