Alunul

Nume latin: Corylus avellana

Numiri populare:  Tufă, nuiaua de alun, alunel, fundici.

Compuși activi: 

     Polifenoli: miricetină, leucoantociani, acid clorogenic; flavonoide: miricitrină, cvercitrină, betulină (0,2% în scoarță), 0,04% ulei volatil, zaharuri, săruri minerale.

Alunele au un conținut redus în apă (cca 3,5%), în schimb sunt foarte bogate în ulei gras (62%). Conțin cca 14% proteine, 13% hidrați de carbon, 635mg% săruri de potasiu, 225mg% calciu, 330mg% fosfor, 3,8mg% fier, 2% mg sodiu și urme de cupru.

Vitamina A se află în cantitate de 2μg%, B1, 0,01 mg%, B2, 0,20mg%, niacină 1,4mg%, iar vitamina C numai 3mg%.

Indicații:

   Varice și endeme, antihemoragic, mărirea rezistenței capilarelor, febră intermitentă, sudorific și astrigent, energizant la bolnavii de tuberculoză și la diabetici, dizolvă calculii renali, tenifug, anemie.

Recoltare, uscare, păstrare:

     Vara, frunzele se culeg de pe ramuri și apoi se usucă. Alunele se culeg atunci când se coc și se folosesc în stare proaspătă sau uscată.

Mod de preparare și administrare:

     Intern, frunzele și amenții, câte o lingură la o cană cu apă, sub formă de infuzie din care se beau 2-3 căni pe zi sau sub formă de extract fluid, în doze de 60-80 picături pe zi. Scoarța, sub formă de decoct preparat dintr-o lingură scoartă mărunțită la o cană cu apă, din care se beau 1-2 căni pe zi. Alunele consumate ca atare sau măcinate în amestec, în părți egale cu miere. Un supliment nutrițional natural pentru sportivi și alpiniști se prepară din părți egale de alune, nuci, granulate de soia fierte, stafide și miere.

Extern, pentru comprese antiinflamatorii se prepară o infuzie din 4 linguri frunze uscate și mărunțite la 1 litru de apă.

Contraindicații:

     Nu prezintă.