Nume latin: Ribes nigrum.Numiri populare: Agris-negru, coacaza-neagra, pomisoara-neagra, smordin, smordina-neagra, strugurei-negri, struguri-negri.
Compuși activi: Frunzele conțin flavonoizi care au componenți principali derivați ai rutinei, ai ziaoquercetinei și ai camferolului. S-au identificat derivați ai miricetinei și izorhamnetinei. Printre alți componenți, mai enumerăm cantități mici de ulei esențial, proantocianidine, oligozaharide, acid ascorbic, enzime, săruri minerale.Fructele conțin 9,5-10% zaharuri, acizi organici: citric și malic, 2,1% proteine, calciu, fier 2,1%, fosfor 3,5 mg %, potasiu 316 mg%, sodiu 2,8 mg%, zinc 3,5 mg%, cupru 1,5 mg%, clor 3,4mg%, flor 0,01 mg%, carotenoide, vitamina B1, B2, B6, vitamina C 150 mg%, vitamina PP, pigmenti antocianici, flavonoide.Semințele de coacăz negru au căpătat o importanță deosebită în fitoterapie datorită conținutului în acizi grași polinesaturați, în special acidul gama-linolenic (AGL) și omega-6, ceea ce situează uleiul de coacăz negru între cele mai bogate surse de acizi grași esențiali (între care și acidul alfa-linoleic, omega-3 și alți acizi grași nesaturați de tipul C-18 asemănători cu cei din uleiul de pește).
Indicații: Sindroame inflamatorii sistemice și locale, sindromul alergic, oculorinite, alergii de sezon, cefalee vasomotorie, reumatism articular, astm bronșic, afecțiuni coronariene, eczeme atopice, întărirea sistemului imunitar, scleroză multiplă, tulburări de ciclu menstrual, alcoolism, hiperreactivitate, dermatită cronică etc.
Recoltare, uscare, păstrare: Frunzele se culeg în aprilie și mai, înainte de apariția florilor.Fructele se culeg vara, când sunt coapte și se usucă imediat, pentru că putrezesc repede.
Mod de preparare și administrare: Frunzele sub formă de infuzie, 1 lingură la o cană de apă; 3 căni pe zi. Atât pentru hipertensivi și în arteroscleroză, cât și pentru eliminarea acidului uric și uraților se fac cure de 6 luni pe an. Din fructe se prepară gemuri, dulcețuri, siropuri sau cidru. Din fructele uscate, 2 lingurițe la o cană, se prepară o infuzie; se beau 2-3 căni pe zi. Cu fructele proaspete se fac cure de cel puțin 1 lună pe an.Uleiul de semințe de coacăz negru: 2-3 g/zi.
Contraindicații: A nu se utiliza în combinație cu gheara-diavolului în cazul în care suferiți de ulcer gastric sau duodenal.
Nume latin: Galega officinalis.Numiri populare: Bican de padure, bobitel, ciumar, iarba ciumei, scrantitoare, unghia gaii.
Compuși activi: Părțile aeriene ale plantei conțin galegină, derivat al guanidinei, guanidină, acid pipecolinic, derivați flavonici (luteolină), saponozide, taninuri, substanțe amare, săruri minerale.
Indicații: Diabet, galactogog, diuretic, diaforetic, antiepileptic, antihelminic.
Recoltare, uscare, păstrare: Florile se recoltează când sunt complet deschise, între iulie și septembrie.Odată uscate, ele se folosesc la prepararea de infuzii, pulberi și tincturi.
Mod de preparare și administrare: Numai în combinație cu alte plante hipoglicemiante, sub formă de produse fitoterapeutice, adjuvante în tratamentul diabetului.
Contraindicații: Deoarece ciumăreaua poate provoca reacții adverse, mai ales în combinație cu alte medicamente, este important să cereți sfatul medicului înainte de a folosi această plantă.Dozele prescrise trebuie respectate cu strictețe, deoarece supradozarea poate duce la hipoglicemie severă.Deși preparatele din ciumărea sunt uneori prescrise pentru stimularea lactației, este bine să le evitați până la stabilirea toxicității acesteia prin studii riguroase. S-a raportat un nivel toxic important în laptele oilor.
Nume latin: Datura stramonium.Numiri populare: Laurul porcesc, bolundare, buruiana bolunda, buruiana de capul cânelui, ciumahaie, ciumafaia cucului, ciuma fetei, durhan, laur, laur porcesc, mar ghimpos.
Compuși activi: Toate părțile plantei conțin alcaloizi; frunzele conțin 0,20-0,50% alcaloizi formați din hiosciamină, atropină, scopolamină, scopoletol, meteloidină, apoatropină, baze volatile similare cu cele din Atropa belladonna (Mătrăgună), nicotină.În rădăcini, pe lângă alți alcaloizi este prezentă și cuschigrina.Semințele conțin până la 0,50% alcaloizi.
Indicații:
Antiseptic, sedativ nervos și antispastic.
Recoltare, uscare, păstrare: Numai sub formă de produse farmaceutice precis dozate, la indicația medicului.
Mod de preparare și administrare: Produse farmaceutice conform prospectului.
Contraindicații: Glaucom, spasme esofagiene, adenom de prostată, boli vasculare grave, cardiopatie ischemică, hipertensiune arterială, insuficiențe renale și hepatice grave, sarcină, perioada de lactație. Atenție la asocierea cu alte medicamente!
Nume latin: Primula officinalis.Numiri populare: Aglică, aglice, agliș, agliț, agricea, anchicel, andicel, anghelină, anglicei, calce, calță, cinci clopoței, cinci foi, cheiți colorate, ciobotă mică, ciubotele cucului, cizma cucului, ogliciu, oglincei, talpa gaștei, țâța caprei, țâța oii, țâța vacii, urechița ursului.
Compuși activi: Rizomii și rădăcinile de ciuboțica cucului conțin 5-10% saponozide triterpenice, primulina, acidul primulinic A și alte tipuri de saponozide, heterozide generatoare de ulei esențial, primverozida și primula verozida care, prin hidroliză, dau ca aglicon esterul metilic al acidului metoxiaciclic, zaharuri, taninuri și o enzimă primveraza, flavonoide, amidon, săruri minerale.Cercetări efectuate în țara noastră au demonstrat că primula genina A se transformă în timpul hidrolizei acide în cinci compuși diferiți.Florile de ciuboțica cucului conțin de asemenea flavonozide și saponozide iar frunzele cantități apreciabile de vitamina C (2,5-3,5 g% în frunzele proaspete), precum și beta-caroten.
Indicații: Gripă, bronșită, pneumonie, tuse convulsivă, litiază urinară, cefalee, migrene, nevralgii, reumatism, gută, vertij, vărsături.
Recoltare, uscare, păstrare: Rizomii și rădăcinile se culeg primăvara, de timpuriu și în vremea înfloritului. Se spală și se usucă la soare sau în poduri bine aerisite. Uscarea artificială la 40-50°C. Florile se recoltează pe timp frumos, se usucă la umbră, într-un singur strat. Uscare artificiala la 35-40°C. Toate se păstrează în pungi de hârtie.
Mod de preparare și administrare: Rizomii și rădăcinile uscate se folosesc sub formă de decoct preparat din 1 linguriță plantă la o cană cu apă (se adaugă un vârf de cuțit de bicarbonat de sodiu). Se beau 2-3 căni pe zi. Când se depășește această doză, produc vomă.Florile, 2 lingurițe la o cană cu apă, sub formă de infuzie; se beau 2-3 căni pe zi îndulcite, preferabil cu miere.Frunzele crude, tinere, în amestec de salate de primăvară.Uscate, sub formă de infuzie, o lingură de frunze la o cană cu apă; se beau 2 căni pe zi.
Contraindicații: Dacă se respectă dozele indicate, nu prezintă reacții adverse sau efecte secundare.
Nume latin: Satureja hortensis.Numiri populare: Cimbrișor , cimbrișor grecesc, iarba cucului, iarbă de lămâioară.
Compuși activi: Părțile aeriene ale plantei, în timpul înfloririi, conțin 0,5-2% ulei esențial format din carvacrol, pinene, cymene, canfene, limonene, felandrene, borneol, acizi triterpenici liberi (ursolic și oleanolic), taninuri (4-8%), mucilagii, rezine, beta-sitosterol, zaharuri, săruri minerale.
Indicații: Oboseală, bronșită, colită, cistită, impotență, aerofagie, inapetență, angoasă, nervozitate, astm, celulită, digestie lentă, menstre dureroase, tuse, răceli, constipație.
Recoltare, uscare, păstrare: Se culeg rămurele nelignifiate, tinere, verzi, cu frunze, se usucă la umbră, în poduri sau camere bine aerisite, ori artificial la 35°C, se pun apoi ăn pungi de hârtie.
Mod de preparare și administrare: Infuzie din 2 lingurițe plantă la o cană cu apă; se beau 2-3 căni pe zi. Cimbrul de grădină este mult utilizat în scopuri condimentare, în special în țările vestice.
Contraindicații: Uleiul esențial poate produce iritații dermice și asupra mucoaselor și se administrează intern numai sub supraveghere specializată.Nu este recomandat sub nici o formă femeilor însărcinate.
Nume latin: Thymus vulgaris.Numiri populare: Cimbru adevărat, cimbru bun, cimbru mirositor, lămâioară, lămâiță.
Compuși activi: Părțile aeriene ale plantei recoltate în timpul înfloririi conțin 1,5-2% ulei esențial cu compoziție variată, bogat în special în carvacrol și timol (60%), p-cimol și borneol. Mai conține geraniol, linalol, acetat de bornil, alfa-pinen, citral, tuianol; saponozide, acid ursolic, oleanolic, cafeic, derivați flavonici: luteolină, luteolin-7-glicozid; sterine, seruri, triterpene.
Indicații: Bronșită, digestie lentă, febră, impotență, gastralgii, diaree cronică, căderea părului, nervozitate, aerofagie, viermi intestinali, oboseală, astm, celulită.
Recoltare, uscare, păstrare: Se culeg rămurele nelignifiate, tinere, verzi, cu frunze, se usucă la umbră, în poduri sau camere bine aerisite, ori artificial la 35°C, se pun apoi în pungi de hârtie.
Mod de preparare și administrare: Infuzie din 1-2 lingurițe de plantă la o cană cu apă; se beau 2 căni pe zi timp de o săptămână. Acest tratament este foarte util în toate formele de enterocolite de origine bacteriană.Uleiul esențial se recomandă a fi utilizat în diluții foarte mari: 2-3 picături la o lingură de ulei comestibil. Se recomandă extern în afecțiuni dermatologice, arsuri, răni. Pentru afecțiunile căilor respiratorii, sub formă de aerosoli.Mult utilizat în scopuri condimentare.
Contraindicații: Uleiul esențial este contraindicat în hipertensiune arterială.În sarcină și alăptare este recomandat un consum moderat de cimbru.
Nume latin: Cichorium intybus.Numiri populare: Cicoară, cicoare de câmp, cicoare de vară, cicoare sălbatică, cicorie amară, cociță, doruleț, dudău, floarea secetei, încingătoare, mestică, scai voinicesc, scăiușeț de casă, sporiș.
Compuși activi: Părțile aeriene ale plantei conțin un glicozid al esculetinei, 6-7-dioxicumarina, numit și cicorină, inulină, arginină, colină, acid dicafeil-tartaric sau acid cicoric, levuloză, substanțe minerale (în special fier, fosfor,calciu).Latexul din rădăcini conțin substanțe triterpenice amare: lactucina și lactopicrina; inulină, intibină, fructoză, pentozane, colină, alfa și beta-lactucerol, taninuri, ulei esențial, rezine.
Indicații: Lipsa poftei de mâncare, astenie, anemie, insuficiență biliară, hepatică, colici hepatice, atonie gastrică și digestivă, dermatoze, gută, litiaze, artritism, infecții urinare, hidropizie, constipație.
Recoltare, uscare, păstrare: Părțile aeriene se culeg din perioada înfloritului (iulie-august) până la lignificarea tulpinilor. Se taie planta de la bază, inclusiv cu frunze. Se curață, se usucă la umbră în poduri sau soproane bine aerate. Rădăcinile se recoltează în septembrie-octombrie. Se spală și se usucă la soare, în poduri cu tablă sau în încăperi încălzite. Uscarea artificială la 40°-50°C. Se păstrează în pungi de hârtie.
Mod de preparare și administrare: Din 1-2 lingurițe de rădăcină sfărâmată la o cană cu apă se prepară un decoct scurt (10 minute). Se beau 2-3 căni pe zi.
Contraindicații: Persoanele care suferă de un blocaj sau de o inflamație a intestinelor trebuie să consulte un specialist în medicina plantelor înainte de a consuma cicoare.Până în acest moment, nu s-au raportat efecte adverse.
