19.01.2014

Crușin

Nume latin: Frangula alnus.
Numiri populare:  Lemn cainesc, patachina, salba moale, crasici, crusci.

Compuși activi:
     Coaja uscată de crușin conține glicozide antrachinonice A și B, frangulina A și B în cantitate de 3-7% și alte antrachinone, glicozide, diantrone, flavonoide și taninuri.

Indicații:

     Laxativ, purgativ, diuretic, stimulant al secreție biliare, afecțiuni ale ficatului, afecțiuni ale vezicii biliare, icter, hepatită, ciroză, gingivită, păduchi.

Recoltare, uscare, păstrare:
     Scoarța se jupoaie în fâșii de pe trunchiul tânăr sau de pe ramuri, când se deschid florile. Se toacă mărunt și se usucă.
Scoarța proaspăt culeasă este toxică, de aceea nu trebuie folosită până nu se usucă și nu este păstrată timp de 1 an.

Mod de preparare și administrare:
     Sub formă de decoct preparat din 1-2 lingurițe coajă fragmentată care se opărește cu o cană de apă fierbinte. Se lasă în repaos 1/2 oră, apoi se fierbe la foc domol 15-20 minute completând apa de evaporare. O cană din acest decoct se bea înainte de culcare îndulcită cu miere. 

Contraindicații:
     Scoarța proaspătă este toxică – a nu se utiliza.
Evitați crușinul în sarcină și alăptare.
A nu se administra copiilor sub 15 ani.
Consultați un specialist înainte de a consuma crușin.
Supradoza poate produce convulsii.

Crețușcă

Nume latin: Filipendula ulmaria.
Numiri populare: Aglică, barba caprei, borș, caprifoaie, pepenică, răcușor, sântânică, taulă, teișor.

Compuși activi:
     Conține 10-15% taninuri fenolice în special rugosin-D, flavonoide până la 6% în florile proaspete în special spireozid precum și alte quercetine și derivați ai camferolului. Mai conține glicozide fenolice (0,3-0,5%), în special spiraenină și monotropitină, primverozide ale aldehidei salicilice și ale salicilatului de metil, izoalicină, un glicozid al alcoolului salicilic, ulei esențial (cca 0,2%), format în special din aldehidă salicilică, mucilagii, acid ascorbic.

Indicații:

     Diaree, enterită, disfuncții hepatice, febră, nervozitate, bronșită, nevralgii, celulită, reumatism, artrită, retenție de apă, oboseală, gută, intoxicații, dermatoze, hipertensiune, edeme, dureri musculare, menopauză, vezică biliară leneșă.

Recoltare, uscare, păstrare:
     Florile și rămurerele cu frunze se culeg în iunie-august, se usucă la soare, în strat subțire sau artificial la temperaturi de peste 35°C. Rădacina se scoate în septembrie-octombrie, cu cazmaua, se spală, se taie în bucățele mici și se usucă în poduri. Totul se păstrează în pungi de hârtie impermeabilă.

Mod de preparare și administrare:
     Florile sub formă de infuzie, o linguriță la o cană cu apă; se beau 2 căni pe zi.
Extern: sub formă de tinctură preparată din 20 g flori proaspete la 100 ml alcool de 87°. Se macerează timp de 8 zile. Se fac fricțiuni locale.

Contraindicații:
     Evitați această plantă dacă aveți alergie la aspirină.
Nu folosiți crețușca în combinație cu tabletele standardizate de aspirină, pentru a evita o supradoză.
Crețușca poate produce constricția căilor aeriene: nu trebuie administrată persoanelor astmatice.
A se evita în sarcină și alăptare.

Crețișoara

Nume latin: Alchemilla vulgaris.
Numiri populare: Umbrarul doamnei, umbrarul muntelui, brumărie, creţărel, palaşcă.

Compuși activi:
     Părțile aeriene ale plantei conțin 6-8% tanin care prin hidroliză dă acid elagic și luteic; mai conține substanțe grase formate din acid palmitic și stearic, fitosteroli, săruri minerale și alți compuși a căror structură chimică nu a fost pe deplin definită.

Indicații:

     Astrigent, anticoagulant, stomahic, antidiareic, antihemoroidal, metroragie, hematurie, răni, menstră neregulată sau abundentă, prurit, inflamații, celulită, gingivită, piele îmbătrânită, vergeturi.

Recoltare, uscare, păstrare:
     Florile, frunzele și rădăcinile se culeg din mai până în septembrie, apoi sunt uscate într-un loc ferit de soare.

Mod de preparare și administrare:
     Din o lingură plantă (părți aeriene și subterane) se prepară o infuzie până la fierbere. Se lasă la cald, la foc foarte domol 10-15 minute, apoi se filtrează. Se beau 1-3 căni pe zi. Aceeași infuzie poate fi utilizată și extern.

Contraindicații:
     Femeile însărcinate sau care alăptează.
Cereți sfatul medicului în cazul în care vreți să consumați crețișoară și urmați, în același timp un tratament cu aspirină sau medicație anticoagulantă.

Crăițele

Nume latin: Tagetes patula.
Numiri populare: Bozdoaga, boate, botoane, buruiana domneasca, butucasi.

Compuși activi:
     Părțile aeriene ale plantei recoltate în timpul înfloririi conțin ulei esențial bogat în tagetone, ocimene, myrcene, linalol, limonen, pinene, carvone, citral, camfene, acid valerianic, aldehidă, salicilică., flavonoizi, camferitrină, cvercetagetină, patuletină, helenienă.

Indicații:
     Corectarea vederii nocturne deficitare a ochiului normal și miop, hemeralopie, adjuvant în retinita pigmentară, inflamații, infecții fungice. 

Recoltare, uscare, păstrare:
     Sub formă de produs farmaceutic românesc.

Mod de preparare și administrare:
     În amestec cu alte plante, în proporție de 20%, poate fi utilizată în infuzia obținută din o lingură de plante la o cană cu apă; se beau 2 căni pe zi.

Contraindicații:
     Respectând indicațiile din prospect și cele prezentate la prepararea infuziei, nu prezintă contraindicații.

Coada șoricelului

Nume latin: Achillea millefolium.
Numiri populare: Alunele, brădățel, ciureșică, coada hârtului, coada șoarecii, crestățea, cricalic, iarba oilor, iarba șoarecelui, iarbă strănutătoare, prisnel, rotățele albe, sorecie, sorocină, țâța forcotecii.

Compuși activi:
     Coada soricelului conține 3-4% taninuri condensate și hidrolizabile, 0,3-1,4% ulei esențial format în special din linalol, borneol, camfor, betacaryofilene, 1,8% cineol și sesquiterpene lactonice compuse în special din guaianolide, un proazulen (achillicina), achillină, leucodină, germacranolide, flavonoide – în special apigenină, luteolină, izorbamnetină și rutozid. Amino-acizi (alanină, histidină, leucină, lizină), acizi grași (linoleic, palmitic și oleic), acizi fenolici – în special cafeic și salicilic, vitamine (acid folic și acid ascorbic), alcaloizi și baze alcaloidice (achiceine, achilleine, betaine și colină), alkane, polyacetilene, saponine, steroli, zaharuri și cumarine.

Indicații:

     Menopauză, oboseală, dureri menstruale, hemoragii, poală albă (leucoree), gastralgii, enterite, bronșite, constipație, nervozitate. 

Recoltare, uscare, păstrare:
     Tulpina, frunzele și florile se culeg în zilele însorite, între orele 12-14, când substanțele volatile și principiile active sunt prezente în cea mai mare cantitate în frunze și flori. Se usucă la umbră, în strat subțire, ori artificial, la 33°-35C° . Florile să fie albe, albe-roze, nu brunificate. Se păstrează în pungi de hârtie sau saci de pânză, la loc uscat.

Mod de preparare și administrare:
     Inflorescentele, o lingură la o cană cu apă, se prepară sub formă de infuzie; se beau 3-4 căni pe zi. Tot cu această infuzie se spală rănile sau se fac comprese. Pentru lipsa poftei de mâncare se prepară un decoct scurt (5 minute) din părțile aeriene ale plantei, folosind o lingură plantă la o cană cu apă. Se beau 2-3 căni pe zi. Același decoct se utilizează și în hemoragii, 4-5 căni pe zi. Stimulează și secreția de bilă. 

Contraindicații:
     Decoctul este contraindicat în hiperaciditate și ulcer gastric.
La unele persoane poate produce alergie.
Nu este recomandata în sarcină și alăptare.
Dozele mari pot produce amețeli și dureri de cap.